facebook tracking

Consilier Supply Chain ( Receptie Marfă) Sun Plaza

Derulează după conținut

#CarieraTa începe cu a face ceea ce iubești:

🗸 Ești mai mereu plin de energie și îți place să fii în mijlocul acțiunii?

🗸 Ți-ar plăcea și să ai în grijă marfa pentru magazin, aranjarea depozitului, echipamentele din dotare sau participarea la inventare?

Dacă ai răspuns cu ”Da!”, înseamnă că ai ajuns în locul potrivit, la momentul potrivit. Ne căutăm un coleg fain, care să completeze super echipa noastră.

Alături de noi, te vei simți în mijlocul unei familii în care respectul, cinstea, generozitatea, simplitatea, performanța, exemplaritate și coerența sunt modul în care ne raportăm unii la alții și la tot ce facem în fiecare zi.

Cum ești:

  • Orientat către clienți – vii în întâmpinarea clientului cu politețe și bunăvoință ori de câte ori are nevoie de ajutorul tău
  • Bun comunicator – captezi atenția interlocutorului prin mesaje clare, ușor de înțeles și adaptate nevoilor acestuia; ești concis și amabil; 
  • Responsabil – dai dovadă de perseverență pentru a finaliza în mod rapid și eficient orice sarcină de lucru, fiind atent la detalii și orientat către găsirea soluțiilor
  • Organizat – elaborezi planuri bine puse la punct pentru îndeplinirea activităților, pe care le urmărești în mod disciplinat;
  • Cu spirit de echipă – știi cum să comunici cu oamenii, te pricepi să lucrezi împreună cu ei și ești de obicei primul care întinde o mână de ajutor și întreține atmosfera pozitivă din echipă.
  • Adaptabil – atunci când este este necesar, ești deschis la schimbarea metodei de lucru sau a abordării pentru a atinge un obiectiv sau a îndeplini în mod corect o sarcină de lucru;
  • Curios – mai ales în legătură cu oamenii, dar și cu produsele și cu noile tehnologii 
  • Cu abilități digitale - utilizezi cu ușurința instrumente și aplicații informatice (exemplu: smartphone, aplicații social media, aplicații microsoft /google etc.)

Ce vei face:

  • Realizezi  descărcarea și manipularea mărfurilor  în condițiile corespunzătoare; 
  • Recepționezi cantitativ și calitativ  produsele ce vor intra în stocul magazinului, în rezervă și pe suprafața de vânzare
  • Respecți condiţiile şi standardele de depozitare în deplină siguranță;
  • Pregătești și recepționezi produsele aferente comenzilor din magazin și online ce urmează a fi livrate clienților  sau ridicate de către aceștia de la magazin
  • Recepționezi produsele în rezerva magazinului și le transferi pe suprafața de vânzare conform proceselor interne prestabilite
  • Menții legătura cu colegii, clienții și colaboratorii în permanență pentru a asigura un flux optim al proceselor și disponibilitatea produselor pentru aceștia;
  • Întâmpini clienții, îi consiliezi și îi ghidezi de fiecare dată când este necesar;
  • Soluționezi situațiile apărute  în relația cu clienții;
  • Coordonezi și participi la încărcarea produselor în autovehiculele clienților și partenerilor Livrare
  • Tratezi selectiv  deșeurile și menții spațiie curate și organizate

Ce vei găsi la noi:

  •  Un colectiv ca o familie, primitor și cu suflet mare, care te acceptă așa cum ești și te ajută să înveți ce ai de făcut;
  • O zonă de relaxare, amenajată ca un ”colțisor de acasă”, unde te poți odihni câteva momente;
  • Un mediu în care poți face ceea ce te reprezintă, în care ai parte de toată susținerea noastră ca să devii mai bun;
  • Un loc în care ideile tale sunt întotdeauna ascultate, iar reușitele sunt răsplătite.

 

Care este următorul pas:

Hai să ne cunoaștem! #CarieraTa începe cu oamenii potriviți care să înțeleagă ceea ce ești tu și contează cel mai mult pentru tine. Suntem onești și prietenoși, așa că îndrăznește să fii autentic alături de noi!


 Descrierea companiei

Membră a Grupului Francez Adeo, compania Leroy Merlin este numărul 1 în Europa pe piața de bricolaj și numărul 3 mondial. O realizare la care am adăugat câte o cărămidă în fiecare an, timp de aproape 100 de ani. Ne-am construit o casă sigură și confortabilă pentru că nu credem în lucruri făcute cu jumătate de măsură. 

Cele 19 magazine din 14 orașe din țară sunt stâlpii noștri de rezistență și dovada ambiției de a fi cei mai buni. Și nu ne oprim aici. Povestea a început cu ridicarea unei temelii solide – echipa noastră. Adică cei peste 2700 de oameni grozavi care formează familia Leroy Merlin. Împreună, suntem creatori de experiențe, strategii și povești. Ne dorim să contribuim în fiecare zi la îmbunătățirea lumii în care trăim. Și nu e lucru mic că am reușit până acum să facem ziua mai bună la sute de milioane de oameni.

Vino să continui povestea alături de noi!

Sau, cunoști pe cineva care s-ar potrivi? Informează-i!

București Sun Plaza

Calea Văcărești 391
040069 București Direcții ana-maria.urse@leroymerlin.ro Vizualizează pagina

În ce credem la Leroy Merlin?

Temelia solidă a casei noastre sunt oamenii noștri. Suntem fiecare o cărămidă diferită și ne place pentru că asta este ceea ce face casa noastră unică. Dar ne unește o legătură puternică: împreună vrem să construim un nou mod în care oamenii se gândesc la propria casă! De aceea, ambiția noastră este să le oferim experiențe pe care nu le pot găsi decât la noi. Vrem să fim de neînlocuit. Citeste mai mult

Lucrezi deja la Leroy Merlin Romania?

Hai să recrutăm împreună și să găsim noi colegi pentru tine.

Teamtailor

Sistemul de urmărire a candidatului de la Teamtailor