Responsabil Imagine Magazin
#CarieraTa începe cu a face ceea ce iubești:
🗸 Dacă ești pasionat de organizare, de branding și de felul în care un magazin prinde viață prin detalii?
🗸 În plus, vrei să te asiguri că toate elementele vizuale respectă standardele companiei, de la deschidere sau remodelare, până la activitatea de zi cu zi?
Dacă te potrivești profilului, înseamnă că ai ajuns exact unde trebuie. Este momentul să faci parte dintr-o familie unită, care te susține să duci la următorul nivel pasiunea ta!
Meriți să descoperi că generozitatea, respectul, cinstea, simplitatea, coerența, exemplaritatea și performanța nu sunt simple valori care descriu o companie sau un job. Sunt chiar felul în care noi ne raportăm unii la alții și la tot ceea ce facem în fiecare zi.
Cum ești:
- Ai experiență în coordonarea proiectelor de amenajare, merchandising sau design interior, preferabil în retail;
- Cunoști bine brandingul și elementele vizuale;
- Comunici ușor și știi să coordonezi echipe;
- Ești organizat, poți planifica și gestiona mai multe activități simultan;
- Ești atent la detalii și orientat spre calitate;
- Poți lucra eficient, chiar și sub presiune sau cu termene strânse;
- Ai cunoștințe de bază de Excel;
- Ești disponibil pentru deplasări în țară;
- Deţii permis de conducere.
Ce vei face:
- Planifici și coordonezi toate activitățile legate de imaginea magazinului, la deschideri, remodelări sau în activitățile curente (atât în București, cât și în țară);
- Stabilești calendarul de implementare pentru fiecare etapă a proiectului de imagine;
- Participi la ședințe de planificare cu managementul magazinului și cu departamentele implicate: merch, brand, servicii;
- Supraveghezi și coordonezi echipele de montaj, decoratori sau alte echipe implicate în schimbarea imaginii magazinului;
- Te asiguri că elementele de brand (culori, logo-uri, fonturi) sunt implementate corect în toate spațiile magazinului;
- Verifici și aprobi layout-urile și materialele vizuale înainte de montaj;
- Actualizezi permanent standardele vizuale, în funcție de campanii sau de schimbări ale brandului;
- Creezi și menţii un manual intern de bune practici pentru imaginea magazinului;
- Monitorizezi stocul de materiale vizuale și coordonezi reaprovizionarea;
- Gestionezi relația cu furnizorii sau partenerii implicați în lucrările de imagine (designeri, print-uri, montatori);
- Te asiguri de respectarea termenelor și a bugetului alocat pentru fiecare proiect;
- Identifici și propui soluţii de optimizare a imaginii magazinului sau a experienței clienților;
- Monitorizezi feedback-ul clienților și performanța comercială în legătură cu modificările de imagine;
Ce vei găsi la noi:
- Un colectiv unit și pe cinste, adică foarte generos când vine vorba de a împărtăși cu tine experiența acumulată și de a-ți ghida primii pași în companie;
- O zonă amenajată ca un ”colțișor de acasă”, în care poți socializa cu colegii sau te poți deconecta de la muncă pentru câteva momente;
- Un mediu în care dezvoltarea ta prin proiecte captivante, workshopuri, seminarii, formări și acompaniere managerială are parte de susținerea deplină;
- Un loc în care ideile și propunerile tale sunt întotdeauna ascultate, iar succesele sunt răsplătite pe măsură.
Care este următorul pas:
Să ne cunoaștem! Suntem prietenoși, onești și nerăbdători să povestim mai multe despre cum ești tu, cel autentic, despre ce iubești să faci și ce contează cu adevărat pentru tine.
Descrierea companiei
Membră a Grupului Francez Adeo, compania Leroy Merlin este numărul 1 în Europa pe piața de bricolaj și numărul 3 mondial. O realizare la care am adăugat câte o cărămidă în fiecare an, timp de aproape 100 de ani. Ne-am construit o casă sigură și confortabilă pentru că nu credem în lucruri făcute cu jumătate de măsură.
Cele 22 magazine din 16 orașe din țară sunt stâlpii noștri de rezistență și dovada ambiției de a fi cei mai buni. Și nu ne oprim aici. Povestea a început cu ridicarea unei temelii solide – echipa noastră. Adică cei peste 3500 de oameni grozavi care formează familia Leroy Merlin. Împreună, suntem creatori de experiențe, strategii și povești. Ne dorim să contribuim în fiecare zi la îmbunătățirea lumii în care trăim. Și nu e lucru mic că am reușit până acum să facem ziua mai bună la sute de milioane de oameni.
Vino să continui povestea alături de noi!
- Departament
- Sediu - Marketing
- Locații
- București Sediu
- Stare la distanță
- Hibrid
București Sediu
În ce credem la Leroy Merlin?
Temelia solidă a casei noastre sunt oamenii noștri. Suntem fiecare o cărămidă diferită și ne place pentru că asta este ceea ce face casa noastră unică. Dar ne unește o legătură puternică: împreună vrem să construim un nou mod în care oamenii se gândesc la propria casă! De aceea, ambiția noastră este să le oferim experiențe pe care nu le pot găsi decât la noi. Vrem să fim de neînlocuit. Citeste mai mult
Despre Leroy Merlin Romania
Membră a Grupului Francez Adeo, compania Leroy Merlin este numărul 1 în Europa pe piața de bricolaj și numărul 3 mondial. Cele 22 magazine din 16 orașe din țară sunt stâlpii noștri de rezistență și dovada ambiției de a fi cei mai buni. Adică cei peste 3500 de colegi care formează familia Leroy Merlin. Împreună, suntem creatori de experiențe, strategii și povești. Ne dorim să contribuim în fiecare zi la îmbunătățirea lumii în care trăim.
Lucrezi deja la Leroy Merlin Romania?
Haide să recrutăm împreună și să-ți găsim următorul tău coleg.